Coșul meu

Anca (Pop) Bratu

Publicată de pe
Monografii

”Adunând cu osârdia unui harnic eremit date noi, necunoscute, din arhive și de pe teren, despre satele din văile râurilor Mara, Cosău, Iza și Vișeu, Anca (Pop) Bratu le-a încadrat într-un sistem de locuire rurală, neizolat decât aparent, cu realizări arhitecturale și artistice deosebite, cu meșteri și zugravi interpreți ai unor mesaje spirituale  din partea comunităților văzute ca adevărate școli de artă populară performantă. Rezultatul stăruințelor și sacrificiilor sale a condus la cartea ce a depășit cu mult cele cunoscute până atunci, încadrând în mod vizionar segmentul maramureșean într-unul mai larg, al lanțului bisericilor de lemn europene cuprinse între Scandinavia și Adriatică. A întrevăzut astfel rolul major jucat în cultura milenară europeană a lemnului de aceste remarcabile biserici ale locului. ”

Dr. Ioan Opris

Anca Bratu

Anca Bratu s-a născut în 11 mai 1952, la București. Părinții ei, Bian­ca şi Savin Bratu erau profesori la Facultatea de filologie a Universității București.

După terminarea liceului “Mihail Sadoveanu”, a ales să studieze isto­ria şi teoria artei, la Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” din București, pe care l-a absolvit în anul 1975, ca şefă de promoţie.

Și-a desfășurat prima parte a ac­tivității sale la Direcţia Monumentelor Istorice. La cutremurul din 1977 şi-a pierdut familia și casa în teribila ca­tastrofă. Au salvat-o cîteva minute – era împreună cu soţul ei, Mihai Pop, în autobuzul care îi ducea spre casă.

În anul 1977, instituția cea mai prestigioasă din România, care avea rolul de cercetare și restaurare a mo­numentelor istorice este desființată. În martie, 1978, Anca Bratu primește un post de muzeograf la Muzeul Sa­tului, o variantă fericită în situaţia dată, deoarece are posibilitatea să-şi continue studiul asupra bisericilor de lemn din Maramureş, subiectul diplomei de absolvire a facultăţii, la care se adaugă, desigur, activitatea specifică de muzeu - studiul icoane­lor din colecția muzeului.

În anul 1982, va publica la editura Meridiane, teza sa de licență - “Pic­tura murală maramureșeană. Meșteri zugravi și interferențe stilistice”. In 2015 ediția completată și îngrijită de Ana Bârcă este publicată de Editura ACS.

Va funcționa la Muzeul Satului până în anul 1985, când a decis să plece în Franţa şi să ceară azil poli­tic. S-a stabilit la Paris. Între timp, divorțase.

Cu tenacitate și ambiție, și-a con­tinuat studiile. În anul 1987, la Ecole des Haute Etudes en Science Soci­ales, va susține un doctorat cu tema purgatoriului: “L’au delà intermédi­aire dans l’iconographie occidenta­le et byzantine”. În 1991, sub coor­donarea profesorului Jean-Claude Schmitt, cu lucrarea “Images d’un nouveau lieu de l’au delà: le purga­toire. Emergence et développment “, finalizează studiile doctorale.

Cariera sa didactică începuse la Padova în Italia ca profesor de limba română. Va continua la Lille, Amiens şi Paris și la University of Pennsylvania în Statele Unite, unde va preda isto­ria artei medievale alături de soţul ei Charles Minott şi el profesor în acelaşi domeniu. În ultima parte a vieții sale și-a desfășurat activitatea de profesor de istoria artei medievale în progra­mul Columbia - Penn, la Paris.

Victimă a unui cancer pe creier, în 3 ianuarie 2011, Anca Bratu-Mi­nott, trece în lumea de dincolo. Va fi înmormântată în cimitirul din Botiza Maramureșului.

Articole mai vechi


0 comentarii

Spune-mi părerea ta

Înainte de a fi publicat, voi citi și eu mesajul să m-asigur că nu scapă ceva nepotrivit. Nu că n-aș avea încredere, dar așa sunt regulile internetului.