„Începând cu secolul al XIX-lea, parcurile publice au devenit un fenomen global care s-a răspândit rapid și a fost nu doar adoptat, ci și adaptat în diverse colțuri ale lumii. Cunoscut sub denumirea de The Park Movement sau Mișcarea pentru Parcuri Publice, acest curent – aparent simplu, prin amenajarea unor spații cu alei, mobilier și vegetație – s-a dovedit a fi complex. Deși concepute ca spații deschise tuturor categoriilor de public și devenite astăzi indispensabile peisajului urban, parcurile publice nu au fost, la origine, gândite și amenajate în forma și cu funcțiile pe care le asociem în prezent. Inițial, ele au constituit instrumente urbane prin care administrațiile au urmărit, în mod disimulat, atingerea unor obiective politice și economice clare și dificil de atins prin alte mijloace, precum gentrificarea și creșterea valorii funciare a unor terenuri, obținerea unui capital politic mai mare etc.”

Alexandru Mexi, extras din Introducere

„Teza principală a cărții este că parcurile publice din Vechiul Regat al României au făcut parte dintr-un amplu proces de occidentalizare a României și au reprezentat atât un instrument prin care acest proces s-a desfășurat în spațiul geografic și în perioada de timp studiate, cât și, uneori, un simptom al aceluiași proces. Demersul lui Alexandru Mexi, cu un vădit caracter interdisciplinar, se situează preponderent în câmpul istoriei intelectuale și se sprijină pe analize filologice, istorice, geografice, de urbanism și de arhitectură peisageră. În argumentarea sa, autorul pune la contribuție o cantitate însemnată de texte la care a avut acces, fie în surse publicate, fie în documente de arhivă, în mare parte inedite, din fonduri publice și private din București și din alte orașe din țară și din străinătate (Paris, Versailles, Roma, Londra, Budapesta, Viena, Berlin, Cracovia etc.).”

 Vlad Alexandrescu, extras din Prefața cărții