Detaliul Neoromânesc - București
Această carte se adresează iubitorilor de frumos în general și mai cu seamă nostalgicilor arhitecturii Bucureștiului de început de secol XX. „Detaliul Neoromânesc - București” prezintă clădirile anilor 1900 care constituiau odinioară mândria orașului, dar care în prezent suferă diverse stadii de degradare și vandalizare, ori sunt copleșite de infrastructura instalată cu lipsă de considerație. Ilustrațiile originale realizate în acuarelă imortalizează o ipostază idealizată a edificiilor, cu intenția de a documenta dar și a sensibiliza, totodată, cititorul.
Albumul reprezintă rezultatul unei activități de cercetare și reproducere artistică, derulată pe parcursul unui an, prin eforturi proprii. „Detaliul Neoromânesc - București” este un album menit să promoveze stilul românesc pe plan local și internațional. Proiectul este unic prin abordarea grafică. Fiecare ornament a fost reprodus de mână, în tehnica acuarelei, în încercarea de a „cosmetiza” starea actuală a clădirilor.
Albumul „Detaliul Neoromânesc - București” este scris de dr. Oana Marinache, cercetător științific și președinte al Asociației Istoria Artei, și ilustrat de Maria Poștea și Bogdan Gărgăriță.
Editura: Intaglio 2020
ISBN: 9786069439562
Număr Pagini: 96
Copertă: Paperback
Dimensiuni: 27.5 x 22cm
Support Media: Carte tipărită