Caietele restaurării 2025
Numărul IVX aduce împreună contribuțiile a 18 specialiști din domenii complementare – restaurare, arhitectură, istoria artei, urbanism și inginerie – reunite în 13 articole care explorează, prin analize teoretice și studii de caz, multiplele fațete ale conservării patrimoniului cultural material. Studiile de caz și experiențele împărtășite contribuie la o mai bună înțelegere a metodologiei de intervenție și a modului corect de abordare a operei de artă, în acord cu specificul epocii sale. Fiecare intervenție devine, la rândul său, o etapă istorică, a cărei existență trebuie cunoscută și documentată.
Cu un total de 312 pagini, ediția din 2025 continuă misiunea Caietelor restaurării de a facilita schimbul de cunoștințe între specialiști și de a susține formarea unor echipe interdisciplinare, intervenții mai bine fundamentate și o mai bună informare a tinerilor profesioniști și a beneficiarilor.
Publicația este recunoscută ca instrument de referință în domeniu, fiind inclusă în bibliografiile instituțiilor de învățământ de profil și contribuind activ la consolidarea unei culturi a conservării patrimoniului în România.
Patrimoniul construit neclasat. Urbanismul istoric, instrument de identificare și monitorizare
Ramona Ungureanu, Alina Marinescu
Orașul din cetate: mentenanța și revitalizarea Cetății Alba Carolina
Laura Sabău-Tătar, Çağatay Tuna Özüdoğru
Valoarea de utilizare a patrimoniului construit. Secolele XIX – XX
Ioan Darida
Intervenții de restaurare, refacere și protecție a structurilor din beton și beton armat
Rareș Brădeanu
Restaurarea picturilor murale de la Gura Motrului. Observaţii finale
Elena Murariu
Intervenții in extremis. Extragerea fragmentelor de pictură murală din incinta Mănăstirii Tismana și transpunerea acestora pe noi suporturi
Laura Hangiu, Ioana Olteanu, Maria Dumbrăvician, Sebastian Burlănescu
Biserici săsești din Nordul Transilvaniei în pericol de prăbușire
Eszter Kiss
Cercetări privind restaurarea şi monitorizarea monumentelor bucovinene, 1910–1914
Ileana Maria Kisilewicz
Reversibilitatea și lizibilitatea intervențiilor de restaurare. Studii de caz: Cană. Lacrimariu. Candelă. Cupă-bol
Oana Mari Solomon
Aspecte privind restaurarea şi conservarea unor lucrări de artă persană şi otomană din colecţia Muzeului Naţional de Artă al României
Andreia Maria Teodorescu
Între utilitar și artistic. Sobele bisericii „Sfântul Silvestru” din București
Ana Bârcă
Restauratorul și istoricul de artă: un dialog
Tereza Sinigalia
Restituiri iconografice și epigrafice la biserica medievală din Suseni Colţ, județul Hunedoara
Dragoș Gh. Năstăsoiu
Editura: Editura ACS 2025
ISBN: 228585982025
Număr Pagini: 312
Copertă: Paperback
Dimensiuni: 23 x 16,5 cm
Support Media: Carte tipărită