Poveştile doamnelor şi ale domnilor din Bucureşti nu sunt paseism, nu sunt fugă în trecut, nu sunt un refuz al prezentului şi nici al viitorului.

Acestea sunt numai căutarea de sine a acelui duh ridicat viu din cenuşa incendiilor, de sub copitele cailor, de sub şenilele invadatoare, din craterele bombelor, din ruinele cutremurelor, din apele inundaţiilor, din asuprire şi din uitare, din jaf şi minciună - a duhului care îşi găseşte casa vremelnică în fiecare dintre noi, trăitorii pe aceste locuri, ne înrudeşte şi ne înnobilează.