Volumul propune o lectură a dezvoltării urbane a Bucureștiului făcutã prin prisma evoluției legislației urbanistice.
Studiul este orientat spre înțelegerea modului în care legislația, consideratã ca document al istoriei urbane, a asimilat ideile urbanismului european ale perioadei și a condiționat, între 1831 și 1952, construcția capitalei moderne.
Fără a fi unicele determinante ale dezvoltärii moderne a orasului, reglementärile urbanistice sunt, totuși, dintre cele mai importante, având efecte la niveluri diferite - de la teren și clädire, la formalizarea spatiului public până la nivelul teritoriului întregului oraș.
Cu alte cuvinte, efectele sunt la nivelul morfologiei urbane și a tipologiei constructive.