Cartea urmărește să aducă în atenția publicului contribuția comunităților evreiești la dezvoltarea urbană a Moldovei istorice, abordând subiectul atât dintr-o perspectivă culturală cuprinzătoare (istorică, socială, religioasă, arhitectural-urbanistică), cât și dintr-o perspectivă constatativă a unui spațiu geografic extins, prin regăsirea unor repere construite în teritoriile aflate în afara granițelor istorice moldovenești în vederea descifrării bogăției fenomenului local. Aceste indicii urbane și arhitecturale, privite în raport cu manifestări ale locuirii evreilor moldoveni din perioada 1775-1930, duc la o metodă de înțelegere macro-comparativă a unui fenomen greu explicabil astăzi și identificabil doar grație diverselor rămășițe urbane (încă păstrate astăzi) de locuire evreiască.

Pentru a surprinde amploarea și diversitatea conceptuală a fenomenului, volumul este împărțit în patru părți care au o anume caracteristică de lectură – au calitatea de a putea fi citite independent, dar și împreună; sunt ipostaze, privite din mai multe puncte de vedere, care ajung să conveargă către reliefarea unui proces complex – dar puțin cunoscut de publicul larg sau chiar de către specialiști – de spațializare specifică a locuirii comunitare evreiești.

Acest studiu este, totodată, o pledoarie pentru conservarea unor urme infime ale acestor exprimări urbane și arhitecturale, care, deși aparent minore, duc la înțelegerea contemporană a așezărilor istorice moldovenești dintr-o altă fațetă.

„Locuirea evreiască este analizată succesiv dinspre istoria mare către cea locală, de la macro-teritorial la micro-arhitectural, din interiorul comunității evreiești (prin inextricabila împletire dintre simbolic-religios, sacru și profan, funcțional și prin comportamentul cotidian urban, în spațiul comun public sau domestic și în interiorul locuinței) și din exterior, dinspre contextul-gazdă. Locuirea evreiască nu este privită ca heterotopie, așa cum nu este nici «romantizată»; sub lupa Irinei Nemțeanu, ea este o realitate analizată ca țesut urban specific și ca arhitectură, unde istoria stă în legătură cu formele urbane rezultate din așezarea și diversificarea comunitară evreiască, iar cultura identitară este transferată către structura urbană prin mediul reperelor spațiale specifice, a «șabloanelor spațiale». În felul acesta, autoarea face vizibil un habitat distinct, rezultat din respectarea legilor social-religioase menite locuirii evreilor în medii altele decât Ierusalimul, dar într-un cadru străin spiritual și adesea neprimitor cu care conlucrează.” (extras din Prefața „Un tablou aproape pierdut”, prof. univ. dr. arh. Ana Maria Zahariade)

Irina NEMȚEANU (n. 1989) este arhitect bucureștean, cu studii masterale în arhitectură, gestionarea patrimoniului și design muzeografic, doctor în arhitectură din anul 2020 cu teza „Modele și șabloane spațiale de locuire ale comunităților evreiești așkenaze din Moldova (1775-1930)”. Este dedicată domeniului restaurării și reabilitării patrimoniului construit, precum și cercetării istoriei arhitecturii și urbanismului.