Autor: Kazmer Kovacs

Cartea este o lucrare de cercetare despre arhitectura şi urbanismul societăţilor postindustriale. Studiul este compus din argument, un capitol introductiv şi capitole de analiză despre grădini şi peisaje, însoţite de o bogată bibliografie şi ilustraţie cu exemple de peisaje urbane cu clădiri şi grădini din spaţiul european.

Volumul aduce o nouă abordare asupra arhitecturii. Reflecţia asupra arhitecturii ocupă un loc oarecum aparte între literaturile de specialitate. Specificitatea teoriei arhitecturii stă mai cu seamă în aceea că cercetează un gen de artă autoreferenţial: mediul pe care-l locuim e un spaţiu amenajat caracterizat printr-un grad variabil de artificialitate.

Întrebările la care cartea încearcă să găsească un răspuns sunt de felul: Ce semnificaţii poartă azi mediul locuit? De ce a evoluat modul de amenajare a locuirii de la formele tradiţionale la cele de azi? Cum putem imagina mediul locuit într-un mod mai adecvat din punct de vedere semantic?

Argument: 

"Chiar dacă pare că se ocupă mai ales cu grădinile, aceasta e o carte despre arhitectura şi urbanismul societăților postindustriale. Nu e vorba doar de clădiri şi aşezări, ci de orice fel de amenajare a mediului pe care-l locuim. Pentru că o regăsim la toate societăţile sedentare de pe toate meridianele şi în toate timpurile, şi pentru că prezintă o diversitate practic nesfîrşită de forme, grădina poate fi considerată pe bună dreptate reprezentativă pentru amenajările întreprinse în vederea locuirii, oriunde şi oricînd.

 În comparaţie cu ediiciile, grădinile par să aparţină unei categorii de amenajare mai „uşoare“: ele sînt „construite“ în mare măsură din elemente vegetale. Durabilitatea lor e limitată de durata de viaţă a acestor componente muritoare, şi e condiţionată de o trudnică şi necontenită întreţinere. De aceea, grădinile reacţionează mult mai sensibil la orice schimbare în ritmurile locuirii. Însă toate acestea nu au împiedicat societăţile din toate timpurile – şi nu numai pe cele europene – să facă risipă de resurse de tot felul pentru a amenaja grădini.

Mai mult decît atît: aidoma ediiciilor, pe lîngă funcţiile utilitare şi de agrement, grădinile – spaţii de locuit intermediare în măsura în care sînt „natură amenajată“ şi un „înăuntru-afară – au răspuns întotdeauna şi cerinţelor unui program de ostentaţie. Grădina pare atemporală.

Afirmaţia e paradoxală, dacă ne gîndim la diversitatea şi fragilitatea grădinilor, la faptul că se schimbă după vreme sau vremuri. Considerată ca natură antropică, grădina poate funcţiona însă ca arhitectură-metaforă în oricare dintre ipostazierile sale.

Dacă altădată am încercat să  formulez întrebări legate de arhitectură pe marginea monumentului istoric – adică a unui fenomen localizat geograic, istoric şi cultural, care a dobîndit treptat un rol important în practica edificatoare a zilelor noastre –, acum îmi  propun să investighez chestiunea sensului arhitectural pornind de la acest fel universal de amenajare a spaţiului locuit care e grădina." Kázmér Kovács