“Terroirul este forma cea mai radicală a spiritului locului, a identității acestuia. El aduce împreună gustul pământului (vă amintiți cum discuta Heidegger în Originea operei de artă despre “caracterul litic al pietrei”?) și a celor evanescente, de deasupra acestuia: lumina și căldura acesteia, vânturile și precipitațiile, balansul anotimpurilor. Ba, încă, terroir ne amintește cât de cultural este conceptul de natură, pentru că subîntinde și lucrurile făcute de mâna omului: dimensiunile podgoriilor și modul lor de dispunere și prelucrare pe parcursul anului a viei, respectiv, după stoarcere, a mustului și a vinului, prin cupajare sau învechire, care intensifică toate aceste date.

Cel mai interesant mod de a înțelege toate aceste lucruri este să participi la o verticală: să deguști același vin din ani succesivi, spre a vedea cum a crescut în valoare prin învechire și cum, chiar în cadrul aceluiași vin, de pe aceeași parcelă, toate variabilele din terroir fac ca niciodată două vinuri să nu fie identice. Într-un an a fost mai mult soare și secetă și, deci, mai mult zahăr în boabă; în altul dimpotrivă. Ceea ce revine la a spune că fiecare vin bun este individual și unic în nuanțele și în complexitatea lui, practic infinită.

Dacă acceptăm acest concept ca fiind aplicabil (și) arhitecturii, vom vedea că acele motifs convocate de C. Norberg Schulz ca fiind atribute ale spiritului locului sunt infinit mai nuanțate în terroir și că, da, putem utiliza terroir drept interpretant al arhitecturii deja existente pe un loc pro/pre-eminent, în general.” Augustin Ioan

Haideți să descifrăm complexitatea infinită a locurilor și să vedem cum arhitectura, asemenea vinului, poate reflecta unicitatea fiecărui colț de lume.