Cartea Caselor
"Vei călători împreună cu boieri, domni, artiști de seamă, etnologi, compozitori, oameni de știință, dirijori și persoane binecuvântate și vei traversa România în timp și spațiu ca să înțelegi parfumul vremurilor și felul în care oameni diverși au gândit, au construit și au locuit. Ne vom așeza și vom locui în palate și bordeie, precum cel plecat să descopere lumea, să învețe și să se minuneze.
Casele sunt povești solidificate pe care, dacă știi să le privești, îți vor povesti foarte multe prin tencuiala, decorațiile și ferestrele lor. Poveștile se vor desluși prin felul oamenilor de a fi și de a le locui. Știu că îți plac poveștile și, ca și mine, le citești sau le asculți fascinat, imaginându-ți tot ceea ce auzi!
Te așteaptă o aventură frumoasă. Înaintează cu pasiune și însoțește-te cu un dicționar, o lupă și multă curiozitate. Am ascuns în desenele paginii fraze-furnică scrise cu litere mici, ca să ai satisfacția descoperitorului de comori. Vei găsi în ele explicații care vor îmbogăți firul poveștii, vorbe iscusite ale pasagerilor cărții sau mici creuzete umplute cu înțelepciune care îi așteaptă pe cei însetați de cunoaștere." Alexandra Mihailciuc
„Cartea caselor” este o colecţie de poveşti cu tâlc despre zidiri şi ziditori, despre arhitecturi vii, locuite şi tranzitate de oameni, despre modul divers în care se poate experimenta spaţiul.
Cartea panoramează câteva tipologii universale, cu adaptările aferente spaţiului românesc, invitând cititorul să experimenteze spaţii istorice precum conacele, culele sau palatele. Să facă o vizită în ceea ce a mai rămas din oraşele, cu mahalalele şi moştenirea lor interbelică. Să vadă lumea dintr-o casă de târgoveţ. Să exploreze substanţa arhaică a satelor româneşti în câteva forme de locuire memorabile: bordeiul, casa cu prispă, locuinţa lacustră şi altele. Să parcurgă ţara într-o căruţă cu coviltir sau în substanţa efemeră a unui cort. Să se mute într-un apartament de bloc, într-un penthouse sau într-un far. Pe scurt, locuirea, în spaţiu şi timp, tratată neexhaustiv şi văzută întotdeauna ca sursă de inspiraţie pentru prezent.
Nedemodabilă, prin temele tratate, suport al unor noi descoperiri și generatoare de idei, cartea incită la activism, la implicare și construcție pozitivă . Te invită să faci asocieri neașteptate, să îți pese de comunitatea în care trăiești și de mediul înconjurător, să folosești mai calculat materialele mai puțin prietenoase cu mediul.
Te invită la a regândi valorile și a integra în fluxul vieții de azi lucrurile de ieri.
“Cartea Caselor” este sora bună cu “Marea lume mică”: text Alexandra Mihailciuc, ilustrație Alexandra Culescu, grafică Andrei Tache, Editura ACS, Colecția Cartea de salvare
Date tehnice:
120 pagini, format 21x21 cm
Hard cover, legare prin coasere cu ața
ISBN: 978-606-8922-16-4
Editura: Editura ACS
ISBN: 9786068922164
Număr Pagini:
Copertă:
Dimensiuni:
Support Media: