Alfred Popper, 1874-1946 (re)descoperirea unui arhitect
AIfred Samuel Popper (n. 30 august 1874 m. iunie 1946) se naște la Braşov, într-o familie originară din Silezia, se instruiește atât în mediul nemțesc și austriac, cât şi în cel românesc, alături de arhitecţi străini şi autohtoni, se stabileşte la Bucureşti, urmează apoi un important ocol la Sinaia, călătorește în Europa și în Asia Mică și proiectează la Istanbul, ca ulterior să se întoarcă în țară.Parcurgerea firului vieții sale dezvăluie treptat fațete ale unei personalități neobosite în căutarea sinelui profesional.
Se îndreaptă inițial către arhitectura eclectică cu elemente de factură neogotică sau de factură academistă, dar sfidează o posibilă limitare, abordând ulterior arhitectura neoromânească, opțiune documentată temeinic, pe care o potenţează prin orientarea către decorativismul Bizanţului. Receptivitatea sa artistică se evidențiază inclusiv prin adoptarea stilului modernist, atât în varianta sa de propagare internațională, cât și într-o formulă hibridă, special gândită spre a servi pasiunii sale pentru arhitectura bizantină și cea medievală. Povestea vieții sale relevă un spirit autodidact, iubitor și creator exemplar de arhitectură, care, după propriile mărturisiri, rămâne până la final credincios idealului de artă îndelung clădit şi slujit.
Autoarea, Monica Croitoru-Tonciu, este absolventă a Facultății de Istoria și Teoria Artei din cadrul Universității Naționale de Arte București, cu lucrarea de licență „Arhitectul Alfred Popper (1874-1946), între tradiție și inovație”, coordonată de prof. arh. Alexandru Beldiman și lect. dr. arh. Cristina Woinaroski. Este coautoare a volumului „Un parcurs pe Dealul Mitropoliei și în împrejurimi”, alături de arh. Cristina Woinaroski, Simona Drăgan et al., publicat la editura Simetria în 2021.
Editura: Simetria
ISBN: 9789731872513
Număr Pagini: 225
Copertă: Paperback
Dimensiuni: 21 x 29 cm
Support Media: Tipar cusută cu ața integral color