Editie Bilingva romana- engleza

Eclipsat de epopeea eroica a modernismului progresist si ignorat de marii istorici ai Miscarii Moderne (Giedion, Zevi, Pevsner), fenomenul Art Deco a fost reabilitat si relansat in anii 1960-’70, primele decade asa-zis „postmoderne“. Si nu intamplator. In cadrul dezbaterii asupra postmodernitatii, filosoful Gianni Vattimo, care a lansat celebra distinctie intre gandirea slaba si gandirea tare, observa ca filosofia traditionala, in linia doctrinei platoniciene si a crestinismului, ne-a obisnuit sa apreciem valorile „tari“ in detrimentul valorilor „slabe“: esenta si nu aparenta, metafizicul si nu fizicul, centrul si nu periferia. Fata de acest elitism al gandirii, pe care modernitatea l-a dezvoltat maniheist, teoria postmoderna redescopera programatic nuantele, semitonurile si detaliile valori „slabe“ respinse de radicalismul modernist.

 Mai multe detalii

In acest context devine emblematica reevaluarea unor teme etichetate mult timp ca minore, desconsiderate sau trecute cu vederea, cum este fenomenul cunoscut sub denumirea conjuncturala de Art Deco o specie de modernism ludic si hedonist, eclectic si tolerant fata de traditie, care in perioada interbelica isi pune amprenta, ca „stil total“, asupra intregului cadru al existentei umane, de la cinematografe si locuinte la cele mai modeste obiecte de uz curent, de la moda pret-r-porter la automobile si transatlantice, de la charleston la grafica publicitara. Greu de cuprins intr-o definitie riguroasa, fluid, eterogen si contradictoriu, Art Deco apare nu atat ca un stil propriu-zis, cat mai curand ca tonul general al epocii si chiar, s-ar putea spune, ca fiind cea mai fidela reflectare a zeitgeist-ului interbelic.

Desi s-au scris numeroase monografii pe tema Art Deco, acestea insista in special asupra artelor decorative sau asupra unor arii (geografice, istorice, stilistice) limitate si nu ajung sa aprofundeze resorturile si natura intima a fenomenului, iar informatia de substanta este foarte diseminata, in particular in privinta arhitecturii. In plus, in Romania, aceasta tema a ramas intr-un con de umbra al literaturii de specialitate, fiind aproape necunoscuta publicului larg si prea putin familiara specialistilor, in timp ce un semnificativ patrimoniu deco autohton se vede in continuare ignorat, agresat si chiar distrus.