Clasificarea cea mai uzuală a aşezărilor umane le împarte în aşezări umane "închise" - fortificate, cu incinte urbane şi "deschise", fără prezenţa acestora.
Evul Mediu european, a consacrat zidul de incintă urbană ca modalitate uzuală de apărare, de aici şi insistenţa cu care acest element este impus drept condiţie a urbanităţii.
Studiul de faţă sondează însă, în mod preponderent caracteristicile unor orașe apărate atipic, oraşe ce se sustrag condiţionării menţionate mai sus, cea prin care prezenţa zidului de incintă este determinantă pentru obţinerea calităţii de oraş.

Pentru oraşele deschise lipsa apărării globale exterioare va fi suplinită prin prezenţa unor ansambluri distribuite în teritoriul așezării, în așa fel încât să formeze o reţea. Documentele de epocă consemnează situaţii în care asemenea reţele formare din castele, biserici fortificate, mănăstiri, etc., s-au achitat mai bine de sarcina apărării decât zidurile incintlor urbane.

Ediție bilingvă: română - engleză