• Oana Marinache

Louis Pierre Blanc ...o planșetă elvețiană în serviciul României

135,00 lei
Albumul monografic care deschide colecția „Arhitecți de neuitat” este dedicat vieţii şi activităţii elveţianului Louis Pierre Blanc (1860-1903). Acesta a fost una dintre cele mai prolifice personalităţi creatoare ale secolului al XIX-lea, activ în România regelui Carol I. 

Sosit în București la începutul anului 1884, la recomandarea colegului și prietenului său de la Școala de Arte Frumoase din Paris, Ion Mincu (1852-1912), tânărul elvețian găsește aici multe șanse de afirmare profesională și susținerea și a altor colegi arhitecți și ingineri. Dacă la Paris se remarcase în generația sa prin rezultate deosebite la concursuri și prin absolvirea studiilor în doar 3 ani, regatul României este locul care îi permite realizarea unor proiecte de anvergură.


În 19 ani de activitate în țara noastră realizează: în București Ministerul Agriculturii, Facultatea de Medicină, Institutul Bacteriologic, serele din Grădina Botanică, casele Blanc, Nicolae Filipescu, Hermann Spayer, Mauriciu Blank, extinderea Casei Tache Ionescu, casa și dependințele lui Ion Lahovary,  imobilul Louis Blanc – Aloys Brémond de pe Calea Victoriei nr. 124; în Iași Universitatea Alexandru Ioan Cuza cu cea mai frumoasă bibliotecă. Dintre lucrările pierdute amintim:  Institutul Botanic (1888-1889), casa Elenei, văduva gen. Gheorghe Adrian (1890), de pe str. Povernei nr. 2 colț cu str. V. Alecsandri, Institutul Schewitz-Thierrin (1895) de pe str. Scaune nr. 52.

O lucrare unică prin conţinut şi abordare, prezintă documente de arhivă, fotografii de familie, informaţii inedite şi poveşti ale principalelor lucrări realizate de acesta în România, în perioada 1885-1903.  Marcând 111 ani de la dispariția arhitectului elvețian, Asociația și Editura Istoria Artei au lansat prima ediție în septembrie 2014, la Palatul Ministerului Agriculturii.  Această a doua ediție a fost completată în 2019-2023, pentru a marca 120 de ani de la trecerea sa în neființă, în aprilie 1903, răpus de Morbul lui Pot.

Editura: Istoria Artei 2023

ISBN: 9786068839417

Număr Pagini: 176

Copertă: Paperback

Dimensiuni: 23,5 x 16,5 cm

Support Media: