Studiul este bazat pe arhivele recent puse la dispoziția cercetătorilor la Arhivele Naționale și pe fotografiile din arhiva personală a familiei Hanciu, arhitectul care a proiectat această parcelare. O parte din aceste istorii au fost redate locuitorilor din cele două parcelări în cursul anului 2018 prin trei broșuri pentru Vatra Luminoasă și un pliant pentru locuitorii din parcelarea Independenței.

Autoriiii Irina Calotă-Popescu și Andrei Răzvan Voinea au lansat cea de a doua carte editată de Asociația Studio Zona, un studiu care investighează activitatea Casei Construcțiilor, cea de-a doua instituție de stat care a avut drept scop construirea de locuințe sociale în România pre-comunistă.Cele mai importante realizări ale acestei instituții sunt parcelarea Independenței (1930-1933) și parcelarea Vatra Luminoasă (1933-1949).

Cuprins

1. Capitolul 1: Instituțiile statului preiau revendicările socialiștilor: noua politică de locuire
   1.1. Activitatea politică a socialiștilor români (1918-1934)
   1.2. Ministerul Muncii înființează Casa Autonomă a Construcțiilor (1921-1933)
   1.3. Forma tradițională a reformei: parcelarea Independenței se proiectează în stil neo-românesc (1930-1933)
   1.4. Viziunea Casei Construcțiilor: «Dependența de cale» – dependența de parcelări
   1.5. Casa Autonomă a Construcțiilor: un compromis politic, urbanistic și arhitectural

2. Capitolul 2. Misiune socială și rigoare urbanistică: Vatra Luminoasă (1933-1949)

3. Capitolul 3: Vatra Luminoasă, cartierul de stânga al Bucureștiului
   3.1. Beneficiarii
   3.2. Primii locuitori: muncitori, funcționari și socialiști (1933-1938)
   3.3. Cultura locuirii (1939-1943)
   3.4. Un jurnal al locuirii în Vatra Luminoasă: Ioan Hudiță se mută în cartier (1940-1944)
   3.5. Evenimentele de la 23 August 1944 au avut loc și în Vatra Luminoasă
   3.6. Ultimii beneficiari de case cu grădină (1944-1946)
   3.7. Memoria mișcării socialiste în străzile și monumentele din cartier
   3.8. Muncitorii de la 23 August primesc locuințe în blocurile de pe Maior Coravu (1949)

4. Concluzii