Căruța-Căsuța
O poveste menită să fie descoperită cu răgaz, într-un exerciţiu de răbdare şi curiozitate.
Este povestea unei familii de țărănei ce pleacă din satul lor din Gorj tocmai până la marea cea mare. Și nu o fac oricum. Își transformă căruța cu boi într-un mijloc de transport inedit: o căruță-căsuță.
Pornesc la drum spre câmpie, descoperă îndeaproape Bucureștiul de altădată, musai cu o vizită la târg și o găzduire la han, ca mai apoi, tot mergând spre răsărit, să observe cum satele sunt din ce în ce mai diferite.
Aventura lor se desfășoară în pagini, ca o călătorie de descoperire a unei lumi puternic inspirate de patrimoniul local de la jumătatea secolului al XIX-lea. O lume uneori suprarealistă, mereu ludică, ce se deschide în ilustrații ample, bogat detaliate cu elemente de arhitectură, cultură materială și spirituală, animate de personaje și animale ce nu stau locului în pagină.
Diana Tivu este ilustrator și autor de carte pentru copii, pasionată de arhitectura de patrimoniu, de cultura etnografică românească și de povești vizuale luminoase ca o zi de copilărie. Țărăneii sunt protagoniștii unei lumi întregi imaginate de autoare în culori inspirate de satul de altădată, unde viața are un ritm mai așezat, cerul este mereu senin și poveștile sunt pline de umor, inocență și uimire.
Editura: Editura ACS 2023
ISBN: 9786068922256
Număr Pagini: 32
Copertă: Paperback
Dimensiuni: 21 x 28 cm
Support Media: carte tipărită